Urmărire ca-n filme, la Caracal. Un tânăr a furat o mașină și s-a „proptit” cu ea în mai multe autoturisme parcate

Urmărire ca-n filme, la Caracal. Un tânăr a furat o mașină și s-a „proptit” cu ea în mai multe autoturisme parcate

Furtul a fost anunţat sâmbătă de proprietarul maşinii, un bărbat din municipiul Caracal. El a precizat că o persoană i-ar fi sustras autoturismul care se afla staţionat în parcarea din faţa imobilului în care locuieşte.Poliţiştii au început verificările în teren şi autoturismul a fost reperat în trafic, pe DN 64, în oraşul Piatra-Olt.”Poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a supus măsurii, iar poliţiştii au urmărit autoturismul în cauză cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune. În urmărire, conducătorul auto nu s-a supus somaţiilor, astfel că poliţiştii au executat două focuri cu armamentul din dotare şi au utilizat dispozitivul pentru oprire forţată. Autoturismul a fost urmărit până la intrarea în municipiul Caracal, unde conducătorul auto a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a acroşat cinci autoturisme parcate şi două autospeciale de poliţie”, a precizat sursa citată.Nu au existat victime, fiind produse doar pagube materiale.La volanul autoturismului sustras a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din comuna Giarmata, judeţul Timiş. El a fost condus la Spitalul municipal Caracal, pentru recoltarea de probe biologice.În cauză, poliţiştii continuă cercetările.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *