Intervenția echipelor de urgență
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Mihăilești, cu două autospeciale de stingere, însoțiți de o ambulanță SAJ. Bărbatul, care suferise arsuri la nivelul membrelor inferioare, a fost găsit în afara locuinței. Echipajul medical l-a preluat și l-a transportat la un spital din București pentru tratament de specialitate.
Incendiu masiv în Giurgiu / Sursa foto – ISU Giurgiu
Focul s-a extins rapid în podul casei, afectând o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați și generând degajări masive de fum. Acoperișul și mai multe materiale textile au fost distruse, iar tavanul a suferit daune semnificative.
Salvarea animalelor de companie
În timpul intervenției, pompierii au reușit să salveze din locuință patru animale – trei cățeluși și o pisică. Acestea au fost evacuate în siguranță, evitând o tragedie și pentru micile vietăți.
În urma evaluării situației, specialiștii au concluzionat că incendiul a izbucnit din cauza unui coș de fum defect, o problemă frecventă în sezonul rece, care poate fi prevenită prin verificări și întreținere regulată.