Cine este Cristela Georgescu. Cum arată și cu ce se ocupă SOȚIA lui Călin Georgescu, candidatul la prezidențiale

Cine este Cristela Georgescu. Cum arată și cu ce se ocupă SOȚIA lui Călin Georgescu, candidatul la prezidențiale

În spatele succesului său, se află însă o susținere puternică din partea soției sale, Cristela Georgescu. Cu toate că aceasta nu a fost prezentă în timpul campaniei electorale, activitatea sa profesională este impresionantă, traversând domenii precum sănătatea naturală, educația holistică și scriitura motivațională.

Cu ce se ocupă Cristela Georgescu

Călin Georgescu este căsătorit de ani buni cu Cristela Georgescu, care a ales să rămână în umbra vieții publice a soțului său. Spre deosebire de acesta, activ implicat în politică, Cristela s-a dedicat dezvoltării personale și educației în domeniul sănătății naturale, câștigând un renume ca expert wellness, speaker motivațional și autor.

Cristela Georgescu este autoarea mai multor lucrări apreciate, printre care „Diversificare, pur și simplu”, „Simplu” și „Simplu 2”. De asemenea, este co-autoare a cărții „Nu hrăni cancerul!”, realizată împreună cu prof. univ. dr. Pavel Chirilă și dr. Mădălina Popescu. Aceste lucrări sunt disponibile pe platforma sa personală, unde promovează stilul de viață sănătos și echilibrat.

Pe lângă activitatea literară, Cristela a dezvoltat cursuri menite să inspire participanții să adopte obiceiuri sănătoase. Printre acestea se numără programe precum „Ca să ai ce nu ai trebuie să faci ce nu faci” și „Învață să taci”, disponibile contra cost.

O carieră diversificată și un parcurs academic remarcabil

Înainte de a deveni o autoritate în domeniul holistic, Cristela Georgescu și-a construit cariera în economie și finanțe, lucrând în banking și management executiv. Însă pasiunea sa pentru sănătate și nutriție a determinat-o să urmeze cursuri la instituții prestigioase, printre care Institute for Integrative Nutrition din New York și Universitatea Cornell, Catedra de Nutriție Vegetariană.

De-a lungul timpului, Cristela a obținut certificări în public speaking, marketing, organizare și negociere, transformându-se într-un mentor apreciat în comunitatea wellness.

Cristela Georgescu a decis să renunțe la consultațiile private în 2021, concentrându-se pe cursuri și proiecte menite să ajute familiile și comunitățile să adopte un stil de viață mai sănătos. Experiența sa de peste două decenii în educația holistică o plasează printre promotorii de seamă ai sănătății naturale în România.

Deși a stat departe de lumina reflectoarelor, contribuția sa la susținerea lui Călin Georgescu și dedicarea față de proiectele sale profesionale demonstrează o personalitate puternică și discretă. 

Călin și Cristela Georgescu formează un cuplu de peste 20 de ani și au împreuna 3 băieți. „Eu conduc armata tehnică din spatele lui Călin!”, a spus femeia în mediul online, atrăgând atenția asupra faptului că se ocupă de partea de montaj și editare video a materialelor postate de politician.

 

 

 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *