Unitățile de producție din România și Slovacia, considerate mai rentabile, vor prelua o parte din activitate, însă și acestea vor fi afectate de reducerea forței de muncă, a avertizat compania, potrivit Reuters. .
În comunicat, germanii transmit că uzinele din Brașov și din Kysuce, Slovacia, vor prelua, parțial, din necesarul de rulmenți acoperit anterior de fabrica austriacă.
În trimestrul al treilea din 2024, Schaeffler a raportat o scădere de 44,9% a profitului înainte de dobânzi și taxe (EBIT), ajungând la 187 milioane de euro, sub așteptările analiștilor, care anticipau 209,4 milioane de euro.
Schaeffler, care are aproximativ 120.000 de angajați la nivel mondial, este doar unul dintre actorii industriali afectați de schimbările economice și de tranziția către un model mai sustenabil.