Fostul premier Victor Ponta deschide listele de la PSD Dâmbovița pentru alegerile parlamentare la Camera Deputaților, fapt ce nu este deloc întâmplător. Pe acesta îl leagă mai multe conexiuni cu membrii de partid de la nivel județean, însă și cu oamenii de afaceri din Turcia care desfășoară o amplă investiție în acest județ. Vorbim de peste 20 de hectare și peste 60 de milioane de euro.
Victor Ponta pare că este destul de prezent la evenimentele de golf din Dâmbovița.
Mai mult decât atât, conform unor surse citate de Realitatea PLUS, fostul premier ar deține inclusiv o casă în complexul imobiliar de locuințe aflat lângă terenul de golf.
Aceleași surse spun și că Ponta ar fi fost prezent la sfârșitul lunii septembrie la un eveniment de golf din Dâmbovița alături de Marina Pandarof.