Specialiștii trag un semnal de alarmă, subliniind că, pentru fiecare sinucidere finalizată, există aproximativ 100 de tentative. Aceștia afirmă că adolescenții trebuie să conștientizeze că este perfect normal să solicite ajutor.
În România, condiția adolescenților care se confruntă cu momente dificile este extrem de îngrijorătoare, având o rată a sinuciderilor în rândul celor sub 15 ani de două ori mai mare decât media europeană.
Un raport alarmant arată că unul din doi adolescenți români a avut cel puțin o dată gânduri suicidare, iar sinuciderea reprezintă a doua cauză de deces în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani.
Pentru fiecare sinucidere consumată, se estimează că există aproximativ 100 de tentative, evidențiind o problemă gravă de sănătate mintală.
Psihoterapeutul Mariana Demeter accentuează importanța sprijinului emoțional și a înțelegerii contextului în care se află tinerii din prezent.
„Adolescenții de azi sunt expuși la o presiune uriașă. Factorii sociali, precum nevoia de validare constantă pe rețelele de socializare, alături de așteptările academice și presiunile familiale, îi pot face să simtă că nu sunt suficient de buni sau că nu se pot ridica la standardele impuse de societate. Acest sentiment de inadecvare poate declanșa gânduri distructive și chiar comportamente suicidare”, explică psihoterapeuta.
În afară de impactul semnificativ al mediului online, unde comparațiile și standardele nerealiste sunt frecvente, Mariana Demeter evidențiază și importanța familiei: „Mulți adolescenți simt că nu au cui să se confeseze sau că părinții nu îi înțeleg. Adesea, părinții sunt prea ocupați sau prea stresați pentru a observa semnele subtile ale suferinței emoționale. Un simplu „Cum te simți?” spus cu sinceritate poate deschide un dialog important, dar pentru asta trebuie să existe timp și deschidere”.
În același timp, izolarea emoțională și stigmatizarea conversațiilor legate de sănătatea mintală pot agrava această criză.
„Adolescenții sunt adesea etichetați ca fiind rebeli sau prea sensibili, iar durerea lor este minimizată. Fără un mediu în care să poată vorbi deschis despre fricile și nesiguranțele lor, ei se retrag și se simt din ce în ce mai neînțeleși”, susține Demeter.
Psihoterapeuta mai spune că este vital ca atât părinții, cât și cadrele didactice să fie atenți la schimbările lor de comportament, cum ar fi izolarea, tristețea persistentă sau pierderea interesului față de activități care altădată le făceau plăcere.
