Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, suspect într-un dosar al Parchetului. Ce acuzații i se aduc

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, suspect într-un dosar al Parchetului. Ce acuzații i se aduc

„La data de 24.10.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împreună cu ofiţeri din cadrul SGA Dâmboviţa, DGA-Structura Centrală, SJA Buzău, IPJ Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile ‘Matei Basarab’ din Ploieşti au efectuat 7 percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi sediile sociale a mai multor societăţi comerciale şi SC Hale şi Pieţe SA Ploieşti, în dosar efectuându-se cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, şantaj, uzurparea funcţiei, ultraj, purtare abuzivă”, informează, joi, un comunicat al PCA, citat de Agerpres.Conform surse citate, în perioada aprilie-septembrie 2021, suspectul V.A.L. (n.r. Volosevici Andrei Liviu), în calitate de primar al mnicipiului Ploieşti, ar fi adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC Hale şi Pieţe Ploieşti pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale.”De asemenea, în perioada mai-octombrie 2021, suspectul S.C., în calitate de jurnalist la o cunoscută publicaţie on-line locală, din Ploieşti, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul Municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale. În aceeaşi perioadă, suspectul S.C. a pretins şi primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiţii avantajoase a unui contract de preluare şi prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricaţie la SC. MASPECS SRL”, precizează PCA.La sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au fost duse la audieri 14 persoane. 

Scandal pe prețurile care îi împovărează pe români. Asociaţia Marilor Reţele Comerciale respinge ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial la produsele agricole şi alimentare

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *