Control judiciar pentru la instigare publică, după ce a postat un mesaj pe rețelele sociale

Control judiciar pentru la instigare publică, după ce a postat un mesaj pe rețelele sociale

Un bărbat din Deva a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile fiind acuzat de procurori de comiterea infracţiunii de instigare publică, după ce acesta ar fi folosit o reţea de socializare pentru a lansa un apel public la comiterea unor acte de violenţă extremă împotriva persoanelor din cadrul Curţii Constituţionale, a informat vineri Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.”Astfel, în data de 06.12.2024, inculpatul BML, utilizând contul de Facebook, a publicat un material video prin care instigă publicul la comiterea unor acte de violenţă extremă împotriva persoanelor din cadrul Curţii Constituţionale. În acest clip video, inculpatul BML a solicitat public omorârea personalului Curţii Constituţionale prin executarea ‘la zid’ şi a cerut în mod direct sprijin pentru a obţine arme de foc necesare asasinatului, spunând că doreşte să realizeze personal execuţia”, se precizează într-un comunicat al Parchetului, remis AGERPRES.Procurorii precizează că, în cauză, au fost efectuate doua percheziţii domiciliare, iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de suspect. 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *