Ce spune ÎPS Teodosie despre participarea copiilor la petrecerile de Halloween. Este păcat sau nu: „În loc să primească lumină, primesc amăgire şi întuneric”

Ce spune ÎPS Teodosie despre participarea copiilor la petrecerile de Halloween. Este păcat sau nu: „În loc să primească lumină, primesc amăgire şi întuneric”

Ce a spus ÎPS Teodosie despre Halloween

„Da, este un păcat. În loc să primească lumină, copiii primesc amăgire și întuneric acolo”, a spus Arhiepiscopul Tomisului, exprimându-și îngrijorarea cu privire la influențele nocive pe care această sărbătoare le poate avea asupra celor mici. Sărbătoarea de Halloween, care are loc pe 31 octombrie, a câștigat popularitate și în România, organizându-se diverse activități tematice în unitățile de învățământ și în comunități.

ÎPS Teodosie: Vorbirea de rău a preoților este un păcat grav

În aceeași emisiune, ÎPS Teodosie a abordat și subiectul judecării și criticării preoților, subliniind că a vorbi de rău slujitorii bisericii este un păcat deosebit de grav. „Cei care îi vorbesc de rău pe preoți și ierarhi se încarcă cu mari păcate, deoarece aceștia sunt aleșii lui Dumnezeu”, a spus Arhiepiscopul.

De asemenea, acesta a explicat că, deși preoții pot avea slăbiciuni sau defecte, ei sunt chemați de Dumnezeu să-L slujească, iar judecata acestora aparține doar lui Dumnezeu, nu oamenilor. ÎPS Teodosie a făcut referire la Sfântul Ioan Gură de Aur, citându-l: „De vei vedea pe preot că este într-o patimă, acoperă-l cu haina ta”, accentuând importanța protejării și respectării slujitorilor bisericii.

El a mai adăugat că preoții vor fi judecați mai aspru în fața lui Dumnezeu decât restul credincioșilor, însă această judecată este un atribut divin, nu uman. „Judecata este a lui Dumnezeu, nu a oamenilor”, a conchis Arhiepiscopul Tomisului.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *