Un expert contabil a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru facilitarea radierei unor firme cu datorii la buget, acestea având o sumă totală de 2,3 milioane de lei către stat, informează Mediafax.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului G.M., expert contabil, pentru trafic de influență în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În luna ianuarie 2024, inculpatul, atât direct, cât și prin intermediul inculpatei Nae Nicoleta-Lucia, ar fi pretins de la o persoană suma de 10.000 de euro din care ar fi primit suma de 5.000 de euro, pentru a determina pe funcționarii publici din cadrul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, să faciliteze radierea unei firme administrate de acesta din urmă, cu ocolirea normelor legale, în vederea eludării plății datoriilor înregistrate la bugetul de stat.
În 10 martie 2024, inculpatul ar fi întocmit un înscris prin care ar fi atestat, în mod necorespunzător adevărului, faptul că societatea respectivă nu are datorii, înscris pe care l-ar fi și semnat în fals în dreptul rubricii „asociat unic” și l-ar fi depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București pentru ca firma să fie dizolvată și lichidată simultan, fără numirea unui lichidator, precum și ca societatea să fie radiată din Registrul Comerțului, deși cunoștea că aceasta înregistra obligații fiscale restante la bugetul de stat.
În perioada aprilie – iunie 2024, inculpatul ar fi pretins de la aceeași persoană suma de 50.000 de euro din care ar fi primit suma de 15.000 de euro, pentru a determina pe funcționarii publici din cadrul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, să faciliteze radierea din registrul comerțului a unei alte firme administrate de persoana menționată anterior, cu ocolireanormelor legale în vigoare.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu.
Anterior, în cauză procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpata Nae Nicolete Lucia, consilier superior în cadrul Serviciului Fiscal Orășenesc Bolintin Vale, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență în formă continuată.
În baza acordului, ea a acceptat pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției privind pe inculpata Nae Nicoleta-Lucia au fost trimise spre judecare Tribunalului Giurgiu.