La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului special Cernavodă din cadrul ISU Constanța.
„A fost sesizat faptul că la etajul 1 al unei clădiri administrative este fum. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la locul evenimentului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD”, se arată într-o informare transmisă de IGSU.
Sursa citată subliniază că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol.
„În acest moment, nu există riscuri pentru angajați, populație sau mediul înconjurător, iar măsurile luate asigură desfășurarea în siguranță a activităților din cadrul centralei. Misiunea este în dinamică”, precizează IGSU.