Intervenția promptă a pompierilor din Fălticeni a făcut diferența între viață și moarte pentru micul „Bambi”.
Semnal de alarmă din partea unui trecător
Incidentul a fost semnalat de o femeie care trecea prin zonă și a observat căprioara luptând să ajungă pe malul abrupt, blocată de trunchiuri de copaci căzute. Ea a apelat numărul de urgență 112, iar un echipaj al pompierilor militari a fost trimis imediat la fața locului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, misiunea de salvare a fost una inedită. Salvatorii au folosit o scară și corzi speciale pentru a ajunge la puiul de căprioară, care era din ce în ce mai slăbit din cauza frigului.
„După mai multe încercări de a-l liniști și convinge că suntem acolo să-l ajutăm, am reușit să îl aducem aproape de mal. Căprioara, aflată în stare de hipotermie, a fost scoasă din apă cu ajutorul colegilor și a unui jandarm prezent la fața locului”, au declarat reprezentanții ISU Suceava.
Odată salvat, puiul de căprioară a fost uscat, încălzit și masat pentru a-i stimula circulația. Pompierii au folosit materiale disponibile la fața locului pentru a proteja animalul până la sosirea paznicului de vânătoare, responsabil cu fauna din zonă.
„Am făcut tot posibilul să-i redăm temperatura corporală normală. I-am masat urechile și trupul și l-am protejat de frig până când a ajuns paznicul, care va avea grijă de el mai departe”, a adăugat echipa de salvatori.
După ce a fost urcat într-o autospecială, căprioara a fost predată în siguranță paznicului de vânătoare, urmând să primească îngrijiri de specialitate.
Video-ul cu momentul salvării a devenit viral pe rețelele de socializare, iar eforturile pompierilor din Suceava au fost apreciate de oameni din întreaga țară.