„Am avut o întâlnire cu domnul ministru, cu întreaga echipă și de consilieri secretari de stat și cu doamna președinte de la ANAF. Am stabilit indicatorii pe care o să îi prezinte domnul ministru în ședința de guvern de joi. Ei sunt un pas premergător aprobării Legii Bugetului de stat și am făcut și un calendar împreună.
Am stabilit foarte clar că până la sfârșitul lunii o să trecem Legea Bugetului prin Guvern și o să o înaintăm Parlamentului, astfel încât în prima săptămână din sesiunea parlamentară din februarie Legea Bugetului să fie aprobată”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Oficialii Guvernului au anunțat că România va păstra ținta de deficit de 7% la sfârșitul anului, cifra convenită cu Comisia Europeană în Planul Național Structural pe 7 ani. Aceștia au menționat că doresc și păstrarea nivelului de investiții ca o prioritate care depășește creșterea pensiilor.
Despre pensii, Marcel Ciolacu a declarat că „la fel cum am promis înainte de votul din Parlament, că vom veni la pensiile mici și medii până la începutul acestui an cu o suplimentare și cu o majorare pe tip one-off până vom vedea execuția bugetară la prima rectificare, când se va analiza dacă se poate, astfel încât să nu afectăm investițiile prevăzute, mai ales în PNR-ul, unde există cofinanțări foarte mari, de exemplu în zona transporturilor de aproximativ 60% s-au ajuns la cofinanțări, dacă statul român și bugetul de stat își permite indexarea din luna septembrie. Este o abordare prudentă a Ministrului Finanțelor și cred că e corectă pentru orice ministru de Finanțe și îl fericit pe domnul ministru pentru această abordare.”