Accident grav în Olt, soldat cu un mort și 3 răniți. Șoferul vinovat s-a urcat BĂUT la volan și a intrat cu mașina într-un stâlp

Accident grav în Olt, soldat cu un mort și 3 răniți. Șoferul vinovat s-a urcat BĂUT la volan și a intrat cu mașina într-un stâlp

Poliţiştii au fost sesizaţi, joi, în jurul orei 7.30, cu privire la faptul că pe DN 54, în oraşul Corabia, a avut loc un accident rutier. 

”Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 18 ani, din comuna Orlea, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea părţii carosabile, ulterior fiind proiectat într-un autoturism parcat şi în gardul unei unităţi spitaliceşti. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto şi doi pasageri au necesitat îngrijiri medicale fiind transportaţi la o unitate spitalicească, iar un alt pasager a decedat”, au transmis, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *