Israel interzice activităţile Agenţiei ONU pentru refugiaţi palestinieni pe teritoriul său. Decizia, adoptată de Parlament cu majoritate zdrobitoare

Israel interzice activităţile Agenţiei ONU pentru refugiaţi palestinieni pe teritoriul său. Decizia, adoptată de Parlament cu majoritate zdrobitoare

Textul a fost aprobat de 92 din cei 120 de membri ai Knessetului, iar zece au votat împotrivă.Israelul acuză UNRWA, principalul furnizor de ajutor umanitar în Fâşia Gaza, că în cadrul său ar infiltraţi membri ai grupării islamiste palestiniene Hamas şi că mai mulţi angajaţi ai acesteia ar fi fost implicaţi în atacurile de la 7 octombrie 2023.Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi-a exprimat deja opoziţia fermă împotriva noii legislaţii. O astfel de lege ar „înăbuşi” eforturile de a reduce suferinţele populaţiei şi tensiunile în Fâşia Gaza şi, de asemenea, în Cisiordania şi Ierusalimul de Est, a avertizat el la începutul lui octombrie.Mai devreme luni şi şeful diplomaţiei britanice, David Lammy, şi-a exprimat „profundul regret” faţă de proiectul de lege israelian, amintind că „alegaţiile împotriva personalului UNRWA au făcut obiectul unei anchete aprofundate şi nu justifică ruperea legăturilor”.

Mega-investigație în presa britanică: Cât câștigă un cerșetor român pe străzile Londrei în preajma sărbătorilor

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *