An nou, probleme vechi. Pacienți lăsați fără medicamente esențiale

An nou, probleme vechi. Pacienți lăsați fără medicamente esențiale

Zentiva, producă­torul celor două medicamente, a anunţat autorităţile în octombrie că produsele sale ajung pentru două luni, adică până în decembrie. Soluţia de criză a fost ca Zentiva să mai facă o tranşă din produsul antiinflamator care să fie livrată din februa­rie. În ianuarie însă, situaţia a rămas în aer.

„În prezent, două medicamente din por­tofoliul companiei nu vor mai fi produse – ma­leat de ergometrină (folosit în cazul hemo­ragiilor – n.red.) şi soluţie injectabilă hidrocortizon 19,6 mg/5ml (antiinflamator – n.red.). Conform reglementărilor în vigoare, compania a anunţat autorităţile în luna oc­tombrie 2024 despre decizia de a încheia pro­ducţia medicamentelor cu cele două sub­stanţe active“, au transmis reprezentanţii Zentiva.

Agenţia Naţională a Medicamentului, subordonată ministerului Sănătăţii, invocă lipsa de activitate a distribuitorilor în perioada sărbătorilor de iarnă ca motiv al discontinuităţilor, adăugând că după 13 ianuarie, programul de lucru s-a reluat şi situaţia s-a remediat. Totuşi, pacienţii se plâng în continuare de aceleaşi probleme, inclusiv după 13 ianuarie.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *