„Domnule Mircea Geoană, fost preşedinte al PSD, fost preşedinte al României pentru o noapte, fost secretar general adjunct al NATO, vă rog să ne spuneţi care sunt efectivele Armatei Române dislocate în misiuni externe şi în ce ţări?”, este întrebarea pe care i-a adresat-o, în dezbaterea de marţi seară, la un post TV, Nicolae Ciucă lui Mircea Geoană.
„Domnule fost general, fost ministru de Apărare, un om care a spus că nu va face niciodată politică şi care ieri seară spunea aici că este diferit ca şi caracter şi comportament de domnul Iohannis… domnul Ciucă, cu tot respectul pe care i-l port nu este decât continuatorul regimului Iohannis. Şi este şi artizanul înţelegerii cu PSD”, a afirmat Mircea Geoană.
Acesta a recunoscut că nu ştie răspunsul la întrebarea lui Ciucă: ”Nu cunosc efectivele exacte a ceea ce Armata Română are în străinătate. Am vizitat contingentul român din Bosnia-Herţegovina,sub operaţiunea ALTEEA, toate sunt sub NATO. Sunt foarte mândru de militarii noştri. Aş fi vrut să văd de la domnul Ciucă, până la urmă un om care a servit în Armata română, că în timpul misiunii sale de şef de stat major, de ministru al Apărării şi şef de guvern ar fi oferit Armatei române condiţiile pe care militaii noştri le merită. Nu aţi făcut asta, domnule Ciucă”.