Întâlnire crucială Rusia-SUA la Riad, în Arabia Saudită: pe agenda discuțiilor, inclusiv PACEA din Ucraina. Putin NU merge: cine îl va reprezenta

Întâlnire crucială Rusia-SUA la Riad, în Arabia Saudită: pe agenda discuțiilor, inclusiv PACEA din Ucraina. Putin NU merge: cine îl va reprezenta

UPDATE

Întâlnirea a fost confirmată și de Washington. Secretarul de Stat Marco Rubio, consilierul în probleme de securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, Mike Waltz, şi emisarul special pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff urmează să reprezinte Statele Unite la întâlnirea de la Riad, anunţă Departamentul de Stat american, potrivit AFP.

Cei trei oficiali de rang înalt americani ”se vor întâlni cu delegaţia rusă la Riad, marţi”, a anunţat purtătroarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Din ordinul președintelui rus Vladimir Putin, Rusia va fi reprezentată de ministrul de externe, Serghei Lavrov, și de consilierul pe probleme de politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a arătat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în conferința de presă telefonică zilnică.

Lavrov și Ușakov vor zbura spre Riad luni, a adăugat Peskov.

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse a refuzat să comenteze atunci când a fost întrebat dacă Putin și omologul său american Donald Trump se vor întâlni față în față în Arabia Saudită mai târziu în această lună.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *