Incident halucinant în Vaslui. Doi minori au fost împușcați de un consătean în plină stradă

Incident halucinant în Vaslui. Doi minori au fost împușcați de un consătean în plină stradă

Scenele desprinse din filmele de groază au avut loc în jurul orei 21:00, pe un drum public din Muntenii de Sus, iar autorul atacului se pare că este un tânăr în vârstă de 26 de ani care a fost reținut joi, de polițiști.

”În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au stabilit faptul că, la data de 19 februarie 2025, ora 21.00, bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor ar fi tras cu o armă cu bile din plastic, nesupusării autorizării, de tip pistol airsoft, asupra a doi minori, în vârstă de 14 și 15 ani, din Satu Nou, aflați pe un drum public, și ar fi provocat o stare de temere și indignare în cadrul comunității”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui. 

În urma acestui incident, minorii au fost loviți de bilele de plastic în zona coapsei piciorului drept, respectiv în zona pieptului, unul dintre ei suferind vânătăi și zgârieturi.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunilor a fost depistat de un echipaj de poliție într-un autoturism, la intrarea în municipiul Vaslui, în suburbia Moara Grecilor. Ulterior, a fost identificat pistolul care ar fi fost folosit, dar și o pungă cu mai multe bile din plastic.

În cursul zilei de joi a fost dispusă reținerea bărbatului pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *