Două cocteiluri Molotov au fost aruncate în grădina consulatului rus din arondismentul 8 din Marsilia în dimineaţa zilei de luni, potrivit staţiei locale a BFMTV, care citează o sursă din poliţie.
Cele două sticle incendiare au fost aruncate în grădina clădirii diplomatice, fără a provoca pagube şi fără răniţi.
Consulatul este situat pe bulevardul Ambroise-Paré, în arondismentul 8. Mai multe consulate se află în această zonă, printre care cele ale Egiptului, Tunisiei, Armeniei şi Sao Tomé şi Principe.