Dosar penal după ce o femeie a fost atacată de o haită de câini, la Cluj. Cine e vinovat: poliția arată cu degetul spre autoritățile locale

Dosar penal după ce o femeie a fost atacată de o haită de câini, la Cluj. Cine e vinovat: poliția arată cu degetul spre autoritățile locale

În urma incidentului, Poliţia a deschis dosar penal care vizează infracţiuni de neluare de către proprietarul câinilor sau deţinătorul temporar al acestora a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane şi pentru neglijenţă în serviciu.

„În data de 24 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Biroul pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la un incident petrecut în dimineaţa zilei de 23 februarie a.c., pe o stradă din oraşul Huedin, unde o femeie de 57 de ani a fost atacată de aproximativ 11 câini de talie mare, rasa metis, fără stăpân.În urma verificărilor efectuate, a rezultat că Unitatea Administrativ-Teritorială nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile legale referitoare la gestionarea câinilor fără stăpân, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 şi Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2002”, transmit, marţi, oficialii Poliţiei judeţene Cluj.

Potrivit acestora, „autorităţile locale aveau încheiat un contract cu o entitate specializată pentru gestionarea animalelor fără stăpân, iar verificările vizează şi modul în care au fost îndeplinite obligaţiile asumate prin acest contract”.

Dosarul penal deschis vizează infracţiuni de neluare de către proprietarul câinilor sau deţinătorul temporar al acestora a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane şi pentru neglijenţă în serviciu, urmând ca cercetările să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Localnicii din Huedin spun că problema câinilor fără stăpân din oraş este un veche şi cer Primăriei să renunţe la parteneriatul pe care administraţia locală îl are cu o asociaţie care ar trebui să gestioneze problema.

Primele date arată că administraţia locală „nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile legale referitoare la gestionarea câinilor fără stăpân”. Deşi există un contract privind gestionarea maidanezilor, s-a ajuns în situaţia în care aceştia să atace în haită.

Incidentul a avut loc în dimineaţa zilei de duminică, 23 februarie, în jurul orei 6:00, pe strada Fildului, din oraşul Huedin. Femeia în vârstă de 57 de ani a fost atacată de o haită din care făceau parte 11 câini de talie mare, rasa metis, fără stăpân.

Pentru a-și proteja viața, femeia s-a refugiat într-un şanţ şi a filmat animalele agresive. Un bărbat a sărit în ajutorul ei cu o bâtă, alungând câinii violenţi.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *