„Intervenim pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la un imobil de locuințe colective, cu regim de înălțime P + 7E +M, aflat pe strada Rezervelor, din Chiajna, Ilfov.
Alertate 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și două ambulanțe SMURD.
În momentul de față incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări de fum la nivelul mansardei”, au transmis, vineri dimineață, reprezentanții ISU București-Ilfov.
Potrivit sursei citate, la fața locului au fost constituite echipe de căutare-salvare pentru verificarea spațiilor interioare. Nu există informații privind posibile victime sau persoane rănite.