Decizie extraordinară pentru milioane de pensionari. Își vor primi banii la care renunțaseră să mai spere

Decizie extraordinară pentru milioane de pensionari. Își vor primi banii la care renunțaseră să mai spere

Curtea de Apel Braşov a solicitat ÎCCJ să se pronunţe asupra următoarei probleme de drept: “Dacă prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice fac trimitere la regimul general al prescripţiei, stabilit prin legislaţia de drept comun aplicabilă în raport de datele concrete ale speţei sau instituie un regim propriu al prescripţiei, derogatoriu de la dreptul comun, ori reglementează un termen imperativ, de 3 ani, în care se acordă/recuperează diferenţele, fără a fi incident regimul juridic al prescripţiei”.

Înalta Curte a admis recursul formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, a stabilit că: ”În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «în cadrul termenului general de prescripţie» indică perioada maximă de timp pentru care se acordă/se recuperează sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) şi (11) ale aceluiaşi articol, calculată regresiv de la data constatării diferenţelor”.

Problema de drept care a creat practică judiciară divergentă vizează, în esenţă, posibilitatea acordării/recuperării diferenţelor de drepturi de pensie la care face referire textul legal doar pentru ultimii 3 ani anteriori constatării diferenţelor între sumele plătite şi cele legal cuvenite, chiar dacă perioada totală în care drepturile de pensie au fost greşit stabilite şi plătite este mai mare şi s-au solicitat, prin acţiune, diferenţele pentru întreaga perioadă.

Pensionarii vor primi cuponul de pensie pe telefon. Când va fi disponibilă aplicația și cum funcționează?

Astfel, articolul 107, alin. (1), din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că “în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire”. (11) În situaţia asiguraţilor prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. IV, care au depus declaraţia individuală de asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal, pe baza datelor comunicate de organul fiscal central, se constată diferenţe între venitul lunar asigurat utilizat la stabilirea punctajelor lunare avute în vedere la calculul pensiei şi cel ales de contribuabil în declaraţia individuală de asigurare, casa teritorială de pensii operează, din oficiu, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire care se emite până la data de 31 decembrie a anului în curs pentru anul anterior.

De asemenea, sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) şi (11) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor.

Cât a mai plătit statul pe o pensie specială medie în ianuarie 2025. Date de ultima oră de la Casa de Pensii

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *