„Primii pași pentru stabilirea unei păci reale ar trebui să fie forțarea singurei surse a acestui război, Rusia, să înceteze astfel de atacuri”, a declarat Zelenski, într-un mesaj postat pe aplicația Telegram.
Forțele aeriene ucrainene au anunțat vineri că atacul rusesc de joi noaptea a fost unul combinat, cu aproape 200 de drone și zeci de rachete lansate de pe uscat și de pe mare împotriva unor infrastructuri esențiale ale Ucrainei, principalul obiectiv fiind instalațiile de producție de gaze.
Potrivit sursei citate, au fost lansate 194 de drone de atac și imitatoare și 67 de rachete X-101, Kalibr, Iskander, X-59/69 și S-300.
Nu este pentru prima dată însă când Zelenski cere un astfel de armistițiu. Liderul de la Kiev a cerut chiar joi liderilor UE să sprijine ideea unui armistițiu între forțele ruse și cele ucrainene în aer și pe mare, afirmând că ar fi o șansă de a testa voința Moscovei de a pune capăt invaziei.
„Toată lumea trebuie să se asigure că Rusia, ca unică sursă a acestui război, acceptă necesitatea de a-i pune capăt. Acest lucru poate fi dovedit prin două puncte care sunt ușor de stabilit și de monitorizat, și anume, niciun atac asupra infrastructurii energetice și a altor infrastructuri civile – armistițiu pentru rachete, bombe și drone cu rază lungă de acțiune, iar al doilea este armistițiul pe apă, adică nicio operațiune militară în Marea Neagră”, afirma Zelenski.
Erdogan susține ideea lui Zelenski
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan anunţă vineri că susţine ideea unui armistiţiu ”în aer şi pe mare” propusă săptămâna aceasta de către omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.
”Susţinem ideea stabilirii unei încetări a focului cât mai rapid posibil şi încetării atacurilor în aer şi pe mare ca măsură de încredere între părţi”, anunţă liderul de la Ankara, într-un mesaj postat pe rețeaua X.
Turkish President Erdogan: – We support territorial integrity & sovereignty of Ukraine, and call for peace – Strong diplomatic ground must be established to bring both parties to negotiating table – Our defence industry and private sector continue to support Ukraine despite… pic.twitter.com/DiEvUcQWMS
— TRT Afrika (@trtafrika) March 7, 2025
Recep Tayyip Erdogan îşi reiterează de asemenea propunerea de a găzdui negocieri între Rusia şi Ucraina.