O țară din afara NATO, dispusă să trimită trupe în Ucraina în cazul unui acord de încetare a focului

O țară din afara NATO, dispusă să trimită trupe în Ucraina în cazul unui acord de încetare a focului

O mare țară a lumii, care nu face parte din NATO, este dispusă să contribuie cu trupe de menținere a păcii în Ucraina. Premierul australian Anthony Albanese a promis că „va avea în vedere să contribuie” la o „coaliție a țărilor voluntare”, în cadrul unui eventual acord de încetare a focului cu Rusia, a indicat omologul său britanic Keir Starmer, citat de Reuters și AFP.

Cei doi lideri au discutat telefonic sâmbătă dimineață, 8 martie, potrivit Downing Street.

Keir Starmer a „salutat angajamentul” lui Anthony Albanese de a „avea în vedere să contribuie la o coaliție a țărilor voluntare pentru Ucraina”.

Guvernul britanic a avut miercuri discuții cu 20 de țări „interesate” să contribuie la această coaliție, a indicat joi, 6 martie, o oficialitate britanică, sub acoperirea anonimatului. Ea a precizat că este vorba în principal de state europene și membre ale Commonwealth.

Într-un interviu difuzat în 4 martie, Anthony Albanese sublinia că Australia „rămâne alături de poporul ucrainean și de președintele” Volodimir Zelenski. „În prezent au loc discuții privind o eventuală menținere a păcii. Suntem deschiși față de examinarea oricărei propuneri viitoare”, adăuga el.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *