Accident grav în Timiș. O ambulanţă şi o maşină de curierat s-au ciocnit. Trei persoane sunt rănite

Accident grav în Timiș. O ambulanţă şi o maşină de curierat s-au ciocnit. Trei persoane sunt rănite

”Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus o autospecială de ambulanţă pe strada Bistriţei din localitatea Ciacova, iar la intersecţia cu strada Gheorghe Doja a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 22 de ani”, a transmis, luni, IPJ Timiş.

După impact, maşina de curierat s-a răsturnat.

Potrivit sursei citate, în urma accidentului rutier au rezultat trei victime, respectiv şoferul de 22 de ani şi pasagera acestuia, o tânără de 19 ani, precum şi o femeie, în vârstă de 42 de ani, asistenta din ambulanţă.

Cei trei au fost transportaţi la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *