Anca Alexandrescu dezvăluie păpușarul din spatele lui Gigi Becali. Ce îl mână, de fapt, în luptă pe primul oier al țării

Anca Alexandrescu dezvăluie păpușarul din spatele lui Gigi Becali. Ce îl mână, de fapt, în luptă pe primul oier al țării

„Eu nu am să spun niciodată absolut nimic despre Gigi Becali. Și pe mine m-a jignit într-un mod inadmisibil. Suntem în Postul Paștelui. Un om care își declară credința în fiecare zi, e toată ziua cu Dumnezeu în gura, îl critică pe Călin Georgescu că folosește biserica. Domnia sa, da, a făcut foarte multe lucruri bune, dar toate aceste jigniri, toate aceste atitudini îl descalifică, anulează toate gesturile bune și frumoase pe care le-a făcut față de oameni în nevoie, dar și această încercare a lui de a fi alături de Dumnezeu.

Când m-a jignit pe mine la începutul săptămânii, m-a făcut idiota și nebuna, i-am spus „Domnul Becali, vă compătimesc, sunteți în Postul Paștelui, va trebui să vă duceți la biserică să vă spovediți”, acesta a fost dialogul meu cu el. A doua zi mi-a spus că s-a dus la biserică, s-a spovedit, și-a cerut scuze, a spus că vrea să ne împăcăm.

La rugămintea lui George Simion m-am împăcat cu el, dar după tot ceea ce am văzut din nou, că a intrat la Antena 3 și a spus niște minciuni despre mine și a exagerat, a făcut-o pe Ingrid Mocanu jigodie, javră. Face împotriva lui George Simion un joc pe care nu îl înțeleg, pentru că el este prieten foarte bun cu Viorel Hrebenciuc și vă rog frumos să nu uitați că la alegerile prezidențiale dinainte de 24 noiembrie, domnul Becali a intrat la mine în emisiune și a spus că a vorbit cu Viorel Hrebenciuc și au stabilit să aranjeze să îl bage pe Simion în turul doi.

Am văzut că și-a dat demisia din AUR, foarte bine, am văzut că a spus că se întoarce dacă pleacă Anamaria Gavrilă, este inadmisibil ca un om credincios să vorbească în asemenea hal despre niște femei și cu niște femei. În primul rând, ora târzie la care a dat mesajele către Ingrid Mocanu este un membru al Biroului Electoral Central, care reprezenta AUR acolo.

Anca Alexandrescu, aruncă BOMBA despre manevra sistemului să-l pună pe Ponta în fruntea țării: ”S-au turat motoarele la maxim pentru a-l băga în turul doi”

Cer este că domnul Becali a beneficiat de-a lungul timpului de prietenia cu Viorel Hrebenciuc, acele schimburi de terenuri cu Ministerul Apărării, intrarea lui în anumite afaceri, vreau să vă aduc aminte că mai are și o afacere cu niște sere pe lângă București, afacerea este în derulare, a luat niște sere acolo, niște foarte multe zeci de hectare. Domnul Becali are interese politice, financiare și de afaceri. Oricât ar spune domnia sa că are suficienți bani și că el este Becali și că a făcut. Foarte bine, este extraordinar, am văzut că se poartă foarte frumos cu familia domniei sale.

Anca Alexandrescu distruge FAKE NEWS-ul răspândit de propagandă la adresa sa. Adevăratul motiv din spatele atacurilor și acuzațiilor în rafală

Oare ce să îl mânje în această luptă? Oare dorința lui Viorel Hrebenciuc și a găștii din spatele lui Victor Ponta de a pune mâna din nou pe putere și pe justiție?

Mă uitam acum la niște discuții din 2014, aceste stenograme când Viorel Hrebenciuc îi spunea lui Dan Șova că îl va ajuta să ajungă președintele partidului după ce Ponta va ajunge președintele României pentru a da acea ordonanță cu amnistia și grațierea, numai să nu ajungă Liviu Dragnea la putere, o să arăt mâine toate lucrurile astea. Lumea a uitat, dar niște oameni care s-au comportat de-a lungul timpului așa nu se schimbă peste noapte. Să nu uităm că domnul Becali a fost totuși în pușcărie, a plătit.

Vreau să vă aduc aminte că la un moment dat domnul Ponta a spus că i se pare mult mai grav violul sau omorul decât o faptă de corupție. Prietenul domnului Ponta, domnul Hrebenciuc spunea acum 20 de ani că un anumit grad de corupție este benefic într-o țară. Nu vi se pare cumva că oamenii ăștia gândesc la fel și că urmăresc același lucru, adică puterea?

Domnul Becali spune că și-a dat demisia din AUR. Dar aș vrea să arate adeziunea scrisă la AUR, că din informațiile mele, domnia sa nici măcar nu a avut adeziune scrisă.

Am să fac toate demersurile legale și împotriva domnului Becali, și împotriva celor de la România TV care continuă această mizerie în scopuri electorale și bineînțeles pentru rating, pentru că numele meu face rating. Ratingul de la România TV din ultima săptămână este făcut de Anca Alexandrescu. Cu minciuni, cu mizerii, cu jigniri suburbane. Au fost invitați acolo doamna Norica Nicolai, domnul Bogdan Chiriac, care au spus lucrurilor pe nume, și le mulțumesc pentru că au spus adevărul, unii dintre ei s-au abținut, nu au comentat, alții au râs, dar roata vieții se învârte”, a spus Anca Alexandrescu într-o intervenție la Realitatea Plus.

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă spunând că va pune România pe primul loc. Anca Alexandrescu: Să înțeleg că, atunci când a fost consilier onorific la Marcel Ciolacu, nu a pus pe primul loc România?

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *