MASACRU la petrecerea de Halloween. Ce avea în minte maniacul

MASACRU la petrecerea de Halloween. Ce avea în minte maniacul

În urma tragicului eveniment, două persoane au murit și nouă au fost transportate de urgență la spital. Ucigașul a fost imobilizat de forțele de ordine și riscă zeci de ani după gratii. Vă avertizăm că urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional! 

Atac armat în Florida la petrecerea de Halloween

Victimele aveau vârstele cuprinse între 18 și 39 de ani. Potrivit autorităților, suspectul a deschis focul în prima locație, apoi a fugit în cea de-a doua unde a vrut să facă un masacru și mai mare. În scurt timp polițiștii au reușit să îl imobilizeze și să îl aresteze. Este vorba de un tânăr de 17 ani.

Oficialii au transmis că suspectul a trecut înarmat pe lângă cel puțin 10 ofițeri chiar înainte de a deschide focul. Înregistrarea a surprins momentul în care oamenii au început să fugă de la locul faptei în timp ce polițiștii au încercat să-l captureze pe individ.

La acest moment nu se cunoaște de ce tânărul a vrut cu disperare să facă un masacru. Victimele au fost alese la întâmplare. Poliția nu a reușit să estimeze câți oameni se aflau pe străzile din centrul orașului, dar a transmis că, de obicei, la astfel de evenimente se strâng între 50 de mii și 100 de mii de persoane. 

#BREAKING MULTIPLE INJURED IN #FLORIDA MASS SHOOTING#Orlando police swarmed downtown after reports of a mass shooting while hundreds of people were celebrating #Halloween. Authorities confirmed several people were injured but haven’t released details on casualties or suspects. pic.twitter.com/Y88LB5eZTd

— Elite Theory (@Elite_Theory) November 1, 2024

 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *