Refugații ucraineni dintr-un cămin studențesc din București, evacuați cu Poliția și Jandarmeria. De ce au fost izgoniți?

Refugații ucraineni dintr-un cămin studențesc din București, evacuați cu Poliția și Jandarmeria. De ce au fost izgoniți?

Săptîmâna trecută, în căminul 2 locuiau încă peste 90 de refugiați ucraineni, majoritatea femei, copii și bătrâni. Tuturor li s-a oferit până luni răgaz să părăsească căminul, au spus reprezentanții Universității aflați la fața locului. 

Reprezentanții universității susțin că au fost nevoiți să cheme luni forțele de ordine pentru că aproximativ 20 de refugiați au refuzat să plece. Oamenii s-au opus mutării lor în alte centre spunând că vor fi chiar despărțiți de familie, scrie HotNews. 

Reprezentanții Universității Tehnice de Construcții București spun că jumătate dintre cei care locuiau nu mai erau eligibili după noua lege destinată refugiaților. 

În luna septembrie, Guvernul a modificat legea pentru refugiații ucraineni, printr-o hotărâre care a pus în aplicare Ordonanța de urgență 96/2004. Printre modificări s-au numărat sumele de care beneficiază o persoană singură (750 lei/lună) și o familie (2.000 lei/lună) și s-a redus cuantumul banilor primiți de beneficiarii găzduiți în centre, scrie sursa, citând un post TV.

Reprezentanții UTCB au mai declarat că 12 familii și-au găsit chirie pentru următoarele trei luni, iar celelalte familii vor merge în centrele din București unde au mai rămas locuri. 

 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *