Spitalele pot primi donații de la pacienții recunoscători, însă NU și medicii. Legea, promulgată de Bolojan

Spitalele pot primi donații de la pacienții recunoscători, însă NU și medicii. Legea, promulgată de Bolojan

Potrivit legislației de până acum, pacientul putea ”oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații”.

Medicii nu pot primi însă atenții sau “donații” a stabilit, în 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, care a reglementat, astfel, definitiv, o problemă de drept ce a cauzat, de-a lungul timpului, decizii contradictorii la instanțele de drept comun.

După cum subliniază și autorii noii legi, în situația actuală ”pacienții au voie sã le ofere plăți suplimentare sau donații medicilor, dar medicii nu au voie sã le primească”.  Ca urmare, noua lege nu prevede completa anulare a dreptului la recunoștință al pacientului, dar acesta este limitat la donații către unitatea medicală în care pacientul a fost îngrijit, nu și către medici sau alți angajați ai unităților sanitare. 

Legea promulgată mai prevede că donațiile pacienților ”vor fi incluse în situația privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului public, care se afișează lunar pe pagina de web creată în acest scop de Ministerul Sănătății, prin grija ordonatorilor de credite ai unităților sanitare”.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *