Un locotenent-colonel în retragere al armatei SUA, politician și fost membru în Parlamentul Californiei, a invocat trei scenarii posibile ale agresiunii chineze, potrivit 19fortyfive.
În primul, China ar impune brusc blocada totală a insulei, apoi ar aștepta ca Taiwan să se predea, în condițiile în care depinde total de importuri pentru alimente, gaz și petrol etc. Potrivit estimărilor, în 6-8 luni, fără o intervenție americană care să însemne război cu China, Taiwanul ar fi nevoit să capituleze.
Al doilea scenariu este cel al unui ataca prin surprindere cu un baraj de rachete, pentru a copleși apărarea antiaeriană a insulei. Simultan, un atac cibernetic va face nefuncționale internetul și comunicațiile prin telefon și va provoca sincope în alimentarea cu electricitate, în timp ce o forță de 100.000 de militari chinezi ar urma să fie debarcată pentru a ocupa insula. Aceeași publicație a prezentat și megabarjele pe care le va folosi China pentru a invada Taiwanul.
În această variantă, Statele Unite ar fi nevoite fie să se angajeze într-un război deschis, insula fiind deja cucerită de chinezi, fie să renunțe.
Al treilea scenariu și cel mai negru este ca Beijing să declanșeze direct războiul cu SUA, atacând nu doar Taiwanul, ci și toate bazele americane din zonă – Coreea de Sud, Japonia, Guam, Filipine, pentru a distruge capacitatea de ripostă pe termen mediu a SUA.
În paralel, zeci de mii de militari chinezi pătrunși sub acoperire în America în ultimii ani vor declanșa un val de acțiuni teroriste, cu sprijinul cartelurilor de droguri mexicane. Prin atacuri armate, violențe și sabotaje ar urma să fie instaurat un climat haotic, iar Statele Unite ar fi paralizate de o criza internă.