Prințul Paul de România, pus în libertate de magistrații francezi. În România are de executat 3 an și 4 luni de închisoare

Prințul Paul de România, pus în libertate de magistrații francezi. În România are de executat 3 an și 4 luni de închisoare

Paul Philippe al României, în vârstă de 76 de ani, a fost reţinut la domiciliu său din Paris şi apoi încarcerat pe 7 aprilie în cadrul unui nou mandat de arestare european emis pe 30 ianuarie de autorităţile române.

Camera de extrădări a Curţii de Apel din Paris a ordonat punerea sa în libertate şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi teritoriul francez. 

„Această decizie confirmă că Franţa, ca şi alte jurisdicţii europene, refuză să devină instrumentul unei persecuţii judiciare şi politice orchestrate de statul român, în unicul scop de a-l împiedica să-şi valorifice drepturile la succesiunea regală”,  transmis avocatul său Miriame Laichi. 

Prințul Paul, în vârstă de 76 de ani, a fost condamnat în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, în decembrie 2020, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu.

Acesta a fugit din România, în 2020, şi s-a stabilit la Paris, după ce a fost găsit vinovat de restituirea ilegală a unor bunuri imobiliare de lângă Bucureşti, asupra cărora autorităţile au afirmat că acesta şi-a revendicat în mod fals dreptul de proprietate.

Autointitulatul prinț al României, Paul-Philippe, a fost arestat și în Malta, în aprilie 2024, în baza unui mandat european, în timp ce participa la o conferință organizată de Cavalerii de la Malta la Valletta. Cu toate acestea, a fost eliberat ulterior, fiind respinsă cererea de extrădare.

De asemenea, în 2022, acesta a mai fost reținut în capitala Franței, dar o instanță din Paris a refuzat, de asemenea, să îl extrădeze în România. 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *