Caloriferele bucureștenilor urmează să se răcească. Anunțul Termoenergetica

Caloriferele bucureștenilor urmează să se răcească. Anunțul Termoenergetica

Compania Municipală Termoenergetica București informează joi că, având în vedere prognoza meteo și tendința de încălzire a vremii, precum și numărul asociațiilor care au închis vanele din subsol, a inițiat un proces gradual de tranziție către finalul sezonului de încălzire, prin reducerea treptată a temperaturii agentului termic și pregătirea instalațiilor pentru sezonul cald.Potrivit companiei, acest proces se va desfășura în etape, iar efectele vor fi resimțite de consumatori pe parcursul a aproximativ 72 de ore. După îndeplinirea condițiilor legale pentru oprirea încălzirii vor fi începute manevrele de sistare a furnizării căldurii către clienți.Conform prevederilor articolului 117 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, oprirea încălzirii se va face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește +10 grade C, în intervalul orar 20:00 – 6:00.Asociațiile de proprietari care doresc închiderea vanelor din subsolul imobilelor pot solicita acest lucru în scris, prin reprezentanții legali, la registratura instituției din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secțiile de termoficare de sector sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro.Fac excepție de la oprirea încălzirii spitalele, creșele, școlile, grădinițele și alte instituții de interes public, unde furnizarea agentului termic va continua până la solicitarea scrisă a reprezentanților legali ai acestora. 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *