Incendiu puternic de vegetație în Argeș. IGSU: 240 tone de apă aruncate în trei zile cu elicopterele Black Hawk

Incendiu puternic de vegetație în Argeș. IGSU: 240 tone de apă aruncate în trei zile cu elicopterele Black Hawk

”În total, în cele trei zile, au fost efectuate 96 de aruncări (240 tone de apă). La fața locului incendiul se manifestă mocnit, suprafața totală afectată fiind de aproximativ 30 de hectare”, a precizat IGSU.

Reprezentanții IGSU au subliniat că luni dimineața se va face o recunoaștere a zonei, urmând să fie reluată acțiunea de stingere cu resurse terestre și aeriene.

Vă reamintim că un incendiu de vegetație uscată a izbucnit vineri, într-o zonă greu accesibilă din localitatea Cetățeni, județul Argeș. 

Potrivit IGSU, pompierii din cadrul ISU Argeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la o pădure de foioase. Intervenția a fost dificilă și din cauza vântului, care a favorizat răspândirea flăcărilor, existând pericol de propagare. 

În cursul zilei de sâmbătă, peste 150 de pompieri, reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, ai Direcției Silvice, dar și cetățeni au acționat pentru stingerea focului.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *