”Avem toate șansele să muncim degeaba! Treceau rachetele desupra noastră, bubiau rachetele și ploaia cădea curata”, a declarat un fermier.
15 aprilie trebuia să fie data la care începea sezonul de combatere a căderilor de grindină cu rachete cu iodură de argint.
Însă, în acest an, lansările sunt blocate printr-o decizie a Ministerului Agriculturii care a venit în urma protestelor și solicitărilor de la fermierii din Vrancea și Prahova. Aceștia cred că rachetele sunt de vină pentru seceta care le-a distrus culturile.
”O să suportăm consecințele și ne lăsăm la mila Domnului. Dacă avem noroc să treacă pe lângă noi sau să ne afecteze. (…) Ținând cont că nu mai știm cum să o dăm cu vremea părerile sunt împărțite. Pot să zic că s-a cam abuzat de rachete”, a spus Marin Lupu, viticultor.
Cei mai mulți viticultori din zonă lucrează suprafețe mici, între 2 și 6 hectare. Pentru ei, o singură ploaie cu grindină poate duce pe apa sâmbetei un an de muncă și investiții uriașe.
Specialiștii spun însă că sistemul nu influențează cantitatea de precipitații, ci doar transformă grindina în ploaie.