Ultimele cuvinte ale lui Porneală, scrise în deschiderea videoclipului de adio de pe pagina sa, au fost de o dureroasă sinceritate: „Acesta este mesajul meu de adio tuturor. Vreau să fiu donator de organe. Vă rog să nu veniți la înmormântarea mea, să nu faceți probleme inutile. Este posibil să explodeze apartamentul mamei mele din cauza unei defecțiuni la gaz. Insist!” – a scris acesta, demonstrând cât de dificilă fusese lupta sa interioară.
În videoclipul postat înainte de tragedie, Porneală a discutat despre starea societății din România și și-a împărtășit gândurile care l-au dus spre această decizie tragică:
„Oameni dragi, trăim într-o societate dezgustătoare, condusă de niște oameni care nu sunt oameni, sunt ne-oameni, niște animale. Instituțiile care ar trebui să lucreze în folosul cetățeanului îl exploatează, serviciile care ar trebui să aibă grijă de cetățean îl exploatează la fel, deci SRI și SIE au devenit niște instituții de crimă organizată, de trafic de persoane, de trafic de droguri, orice numai instituție în care să ai încredere. Serviciile au o putere mult, mult prea mare, practic ele conduc acum lumea interlopă, vor să conducă propriu zis România”, a spus fostul politician USR în deschiderea videoclipului.
„Nu o să am din păcate popă la biserică, la mormânt, vor să mă ia și să mă bage în cămașă cu forța, să zică că sunt nebun, dar eu știu ce am văzut. Mie mi-a ajuns, nu vreau să trăiesc într-o lume atât de meschină”, a mai spus fostul politician.
Cu o zi înainte, Porneală își schimbase fotografia de copertă cu una cu blocuri moderne, dar dintr-o perspectivă a unui om căzut la pământ, anticipând parcă ceea ce avea să se producă a doua zi.
Cristian Porneală avea 38 de ani, era tatăl a doi copii şi era divorțat.
El a fost consilier local la Tulcea în mandatul 2020-2024.