Ce nu îți spun angajatorii despre indemnizația de concediu. Cum se calculează corect

Ce nu îți spun angajatorii despre indemnizația de concediu. Cum se calculează corect

Conform Codului Muncii, există două modalități de calcul pentru indemnizația de concediu, iar angajatorii trebuie să opteze pentru cea mai favorabilă variantă pentru angajat. În practică, însă, majoritatea companiilor utilizează o singură metodă, adesea din cauza limitărilor sistemelor informatice de salarizare.

Există două metode de calcul pentru indemnizația de concediu de odihnă. Potrivit legislației în vigoare, angajatorii au la dispoziție două modalități pentru a determina cuantumul indemnizației pentru concediu, iar alegerea trebuie să se facă în funcție de cea mai avantajoasă variantă pentru salariat:

1 – Media veniturilor pe ultimele 3 luni anterioare lunii concediului

Prin această metodă se iau în calcul toate veniturile salariale brute din ultimele trei luni anterioare perioadei de concediu. Sunt incluse toate veniturile permanente.

Pentru a face calculul se împarte suma totală a veniturilor brute la numărul total de zile lucrătoare din aceste 3 luni. Astfel se obține o medie zilnică, care se înmulțește cu numărul de zile lucrătoare din perioada de concediu. Suma rezultată se plătește angajatului doar dacă este mai mare decât cea rezultată din a doua metodă de calcul impusă de lege.

2- Cât ar fi câștigat salariatul dacă ar fi lucrat în luna concediului

Această metodă ia în calcul doar luna în curs pentru a vedea ce salariu ar fi primit angajatul dacă ar fi lucrat efectiv în perioada concediului. Se ia în calcul salariul brut de bază și sporurile aplicabile în luna respectivă.

Conform normelor metodologice de aplicare a Codului Muncii, angajatorul este obligat să calculeze ambele variante și să acorde salariatului indemnizația cea mai favorabilă.

Suma infimă cu care va fi majorată valoarea tichetelor de masă. Decizia, valabilă pentru semestrul I al anului 2025, din aprilie 2025 până în iulie 2025 inclusiv

În practică, majoritatea companiilor din România utilizează exclusiv cea de-a doua metodă de calcul a salariului, adică cea bazată pe salariul real primit în luna respectivă, dacă angajatul a lucrat integral în toată perioada. Motivul pentru această alegere este simplu: majoritatea programelor de salarizare folosite în firme sunt configurate implicit să aplice această formulă, fiind mai ușor de implementat și reducând complexitatea procesului, deoarece nu implică multiple variabile.

Totuși, în ultimele trei luni, dacă au avut loc fluctuații de venituri din cauza unor prime sau bonusuri anuale, metoda calculului pe un interval de trei luni poate fi mai avantajoasă. În schimb, dacă în această perioadă angajatul a fost în concediu medical sau a beneficiat de zile libere neplătite, aceste situații pot diminua media pe cele trei luni. Conform Codului Muncii, indemnizația de concediu nu poate fi mai mică decât salariul brut al angajatului, așa că în astfel de cazuri, calculul pe luna curentă devine mai benefic.

Dacă urmează să iei concediu de odihnă, este important să știi că legea îți oferă dreptul de a solicita plata salariului în forma cea mai avantajoasă dintre cele două metode. De asemenea, poți cere departamentului de resurse umane să-ți explice modul în care a fost calculată indemnizația și, dacă este cazul, să insisti pentru respectarea prevederilor legale.

Alocațiile, ajutoarele sociale și indemnizațiile, virate mai repede, de Paște. Când vor ajunge banii la beneficiari

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *