Centrala electrică de la Brazi, repornită parțial. De când  ar urma să funcționeze la capacitate maximă VIDEO

Centrala electrică de la Brazi, repornită parțial. De când  ar urma să funcționeze la capacitate maximă VIDEO

Brazi. Centrala a fost repornită astăzi, începând cu ora 07:00. Prima turbină pe gaz, cu o putere instalată de aproape 300MW, a fost integrată în SEN la ora 11:30.

Centrala electrică Brazi a OMV Petrom, oprită duminică din cauza problemelor critice la lacul de acumulare Paltinu, a fost repornită parțial, urmând ca pe 6 decembrie, începând cu ora 13:00, să funcționeze din nou la capacitate maximă.

Oprirea neplanificată a fost cauzată de debitul scăzut și restricțiile de apă tehnologică, factori aflați în afara controlului companiei, potrivit OMV Petrom. Criza a pornit de la o defecțiune la Barajul Paltinu, care a necesitat golirea controlată a lacului, urmată de creșterea turbidității apei în urma ploilor abundente.

Această situație a afectat nu doar centrala, care contribuie cu circa 10% la capacitatea de generare a țării, dar a lăsat și peste 100.000 de persoane din 12 localități din Prahova și Dâmbovița fără apă potabilă, ducând la oprirea stației de tratare Voila.

Pentru a compensa deficitul de producție de energie electrică de la Brazi, autoritățile au recurs la pornirea grupului 6 pe bază de lignit de la termocentrala Rovinari, parte a Complexului Energetic Oltenia.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *