Sentință definitivă pentru femeia din Bihor care și-a ucis fratele prin strangulare. De ce n-au vrut judecătorii să-i micșoreze pedeapsa?

Sentință definitivă pentru femeia din Bihor care și-a ucis fratele prin strangulare. De ce n-au vrut judecătorii să-i micșoreze pedeapsa?

Hotărârea, pronunțată miercuri și consultată de BIHOREANUL, arată detalii până acum neștiute de publicul larg. 

Conform documentului, Luminița Leuca a comis crima „în contextul abuzurilor la care au fost supuse cele 3 surori de către fratele lor, pe fondul consumului de alcool”, scrie în decizia pronunţată, miercuri, de Curtea de Apel Oradea.

Documentul dezvăluie şi motivul pentru care Luminiţa Leuca şi-a atacat în acea seară fratele: bărbatul i-a cerut 1.000 euro „pentru a se duce în Croaţia la prietena sa” şi pentru că ea a refuzat, „victima a devenit mai agitată, ameninţând-o cu moartea pe inculpată şi pe surorile lor şi insistând să-i facă rost de suma de bani solicitată”.

Femeia care și-a omorât fratele, strangulându-l cu o frânghie, condamnată la 10 ani de închisoare

După ce și-a lăsat fratele fără suflare, femeia i-a luat telefonul mobil, portmoneul şi ţigările, dar şi frânghia cu care l-a strangulat.

Incidentul a fost surprins şi de o cameră de supraveghere din zonă. 

Fără remuşcări

În hotărârea Curții de Apel Oradea se explică şi motivul pentru care instanţa i-a respins apelul femeii: fapta a fost comisă „cu o violenţă deosebită” şi determinare. că ea nu a avut remuşcări nici ulterior. Dimpotrivă, „s-a asigurat că a intervenit decesul, părăsind locul faptei doar după ce s-a asigurat că victima nu mai avea puls”.

Decizia pronunțată miercuri este definitivă.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *