Robert Cazanciuc propune modificarea Constituției, după votul împotriva lui Buzoianu: Premierul să fie obligat să revoce un ministru după două moțiuni simple adoptate

Robert Cazanciuc propune modificarea Constituției, după votul împotriva lui Buzoianu: Premierul să fie obligat să revoce un ministru după două moțiuni simple adoptate

„Echilibrarea raporturilor de putere între Legislativ și Executiv se face prin controlul exercitat de Parlament asupra Guvernului, dar nu în nume propriu, ci în numele poporului”, a afirmat Cazanciuc, subliniind că voturile asupra moțiunilor simple sau de cenzură reprezintă „voința națiunii”, nu un exercițiu politic al aleșilor.

Senatorul PSD a criticat faptul că, de-a lungul timpului, miniștrii vizați de moțiuni simple adoptate nu și-au dat demisia, iar premierii nu i-au revocat, situație pe care o consideră „o încălcare a spiritului Constituției”.

El a acuzat totodată și lipsa de reacție a Președintelui României, care, potrivit Constituției, trebuie să vegheze la buna funcționare a autorităților publice.

„Prin refuzul de a demisiona, prin pasivitatea premierului și prin indiferența președintelui, principiul controlului politic al Parlamentului asupra Guvernului a devenit ceva banal”, a spus Cazanciuc.

În acest context, senatorul a anunțat că va propune un amendament în cadrul unei viitoare revizuiri constituționale: „Dacă împotriva unui ministru s-au aprobat două moțiuni simple, fără ca acesta să demisioneze, prim-ministrul să fie obligat să îl revoce.”

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *