Cum s-a întâmplat incidentul
În incident au fost implicate un autobuz de transport public, o ambulanță și un autoturism de livrări. Accidentul s-a produs pe Bulevardul 21 Decembrie, iar pompierii au intervenit rapid pentru a elibera pacienta.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, impactul a deteriorat ușa ambulanței, blocând-o și făcând imposibilă eliberarea pacientei, o femeie de aproximativ 40 de ani. În ciuda accidentului, aceasta este conștientă și cooperantă și primește îngrijiri de la un alt echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj.
Pe lângă pacienta din ambulanță, un tânăr de aproximativ 20 de ani, aflat în autoturism, a avut nevoie de asistență medicală. Acesta este de asemenea conștient și cooperant, iar pasagerii din autobuz nu au suferit răni și nu necesită îngrijiri.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale cu echipamente de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ, intervenția fiind în plină desfășurare.
„Din primele date, ușa ambulanței fusese avariată și blocată. Femeia are aproximativ 40 de ani, este conștientă și cooperantă, primind îngrijiri medicale din partea unui alt echipaj SAJ”, transmite ISU Cluj, potrivit Mediafax.