ISU intervine cu roboți pentru gestionarea scurgerilor din trenul deraiat din Mehedinți. Circulația, blocată în continuare. Prima ipoteză: conductorul ar fi adormit în cursă – VIDEO

ISU intervine cu roboți pentru gestionarea scurgerilor din trenul deraiat din Mehedinți. Circulația, blocată în continuare. Prima ipoteză: conductorul ar fi adormit în cursă – VIDEO

Liniile de cale ferată au fost decuplate de la reţea, iar zona a fost asigurată. Traficul între Turnu Severin şi Strehaia a fost deviat.

Joi, specialiştii au căutat soluţii pentru îndepărtarea în siguranţă a încărcăturii. Fiecare vagon conţine 49 de tone de combustibil.

Cum cele două vagoane răsturnate din compunerea trenului de marfă au scurgeri de conținut, ISU nu permite intervenția personalului feroviar pentru ridicarea acestora.

A început transvazarea benzinei din vagoanele deraiate 

Procesul va fi unul de durată. Vagoanele care nu au fost afectate au fost decuplate și preluate, în aceste momente, pentru transportul în gara Drobeta Turnu Severin.

ISU Braşov a trimis o autospecială transport roboţi, care protejează echipajele de intervenţie în timpul transvazării.

Operațiunea este desfășurată de către o firmă specializată.

Incidentul este anchetat de Agenţia de Investigare Feroviară. 

Potrivit unor surse, conductorul ar fi adormit în cursă. În plus, trenul circula, în acel moment, cu viteză mare. 

 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *