„Puteți asculta înregistrarea convorbirii dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich, în care este comunicată decizia de escortare a aeronavei românești. Acest gest a reprezentat un semn de recunoștință pentru sprijinul acordat de statul român în transportul internațional al victimelor incendiului din Crans-Montana”, a transmis Nicușor Dan.
Acesta a criticat dur modul în care o parte a presei a prezentat subiectul, acuzând o campanie de dezinformare.
Reacția vine în contextul în care în spațiul public au circulat interpretări potrivit cărora escorta militară ar fi indicat o situație de risc sau o problemă diplomatică. Autoritățile române și elvețiene au clarificat însă că a fost vorba despre o procedură onorifică, menită să marcheze colaborarea dintre cele două state în gestionarea tragediei din Crans-Montana.

