„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului Andrica Marius Coriolan, comisar şef de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de combatere a criminalităţii organizate, Brigada de combatere a criminalităţii organizate Bucureşti, Serviciul de combatere a criminalităţii organizate Ilfov, pentru comiterea infracţiunilor de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în formă continuată, transfer neautorizat de date informatice şi instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă”, informează DNA.
Conform anchetatorilor, în perioada aprilie-iunie 2024, Andrica Marius Coriolan, fiind delegat să facă cercetări într-un dosar penal, în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru o altă persoană – martor în cauză – a pus la dispoziţie înregistrări ale discuţiilor purtate de un fost partener de afaceri al martorului cu terţe persoane, şi i-ar fi permis accesul acestuia la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
„În concret, comisarul de poliţie Andrica Marius Coriolan i-ar fi înmânat martorului un hard disk conţinând înregistrări audio ale convorbirilor telefonice purtate de fostul partener de afaceri cu terţe persoane, înregistrări rezultate în urma unor activităţi de supraveghere tehnică desfăşurate în respectivul dosar penal”, explică DNA.
Anterior, în cursul lunii februarie 2024, în contextul cercetărilor efectuate în dosarul penal respectiv, Andrica Marius Coriolan ar fi convins o persoană să declare în fals că omul de afaceri menţionat este membru al grupului infracţional organizat care făcea obiectul cercetărilor, iar în baza declaraţiei respective, judecătorul de drepturi şi libertăţi ar fi emis un mandat de supraveghere tehnică din a cărui punere în executare au rezultat înregistrările audio ale convorbirilor telefonice purtate de omul de afaceri cu terţe persoane, înmânate în copie martorului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunerea de se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.