Prezența acestui praf valoros a fost detectată chiar și la o distanță de 999 de kilometri de cel mai sudic punct de expulzie a lavei de pe planetă, care se ridică la o înălțime de 3.7941504 kilometri, conform New York Post.
Totuși, aurul nu este singurul element expulzat de Erebus, conform Observatorului Terestru al Agenției Naționale de Aeronautică și Spațiu (NASA).
Gazele și materialele solide sunt proiectate prin erupții stromboliene — un tip de erupție moderată care, din nefericire, nu are nicio legătură cu un anumit aliment italian pufoș.
„Erebus este în stare de erupție continuă cel puțin din 1972”, a afirmat Conor Bacon de la Observatorul Pământului Lamont-Doherty al Universității Columbia din New York, pentru Live Science.
El a adăugat că Erebus este de asemenea faimos pentru „lacul de lavă” dintr-una dintre craterele sale de vârf — rezultat din materialul topit de la suprafața sa.
„Acestea sunt destul de rare, deoarece necesită îndeplinirea unor condiții specifice pentru a asigura că suprafața nu îngheață niciodată”.
Cu toate acestea, există încă multe de aflat despre formarea vulcanică din Antarctica — și despre ce ar putea declanșa ceilalți peste o sută de vulcani care sunt încă adormiți.
Izolarea geografică este un factor crucial în lipsa cercetărilor consistente.
Atât Erebus, cât și Insula Deception, „au doar un număr mic de instrumente de monitorizare permanentă” care „constau în principal din seismometre pentru detectarea activității seismice asociate cu neliniștea vulcanică”, conform lui Bacon.
„Ocazional, cercetătorii desfășoară rețele mai extinse de instrumente pentru a efectua studii specifice, dar acest lucru implică natural un număr mare de provocări logistice, în comparație cu mulți alți vulcani mult mai accesibili din alte părți ale lumii”.
