Rareș Bogdan a evidențiat faptul că, în ciuda retoricii populare, programul lui Ciolacu nu oferă soluții concrete pentru antreprenori – cei care generează o mare parte din PIB-ul țării și creează locuri de muncă. Lipsa de susținere pentru antreprenoriat este cu atât mai gravă în contextul unei economii globale competitive, în care inovația și flexibilitatea sunt esențiale.
Critica lui Bogdan se îndreaptă și spre retorica lui Ciolacu, pe care o consideră vagă și lipsită de substanță în ceea ce privește contribuția antreprenorilor la economia națională. Această atitudine, conform europarlamentarului, reflectă o lipsă de înțelegere a realităților economice cu care se confruntă milioane de români. Îngrijorările cu privire la o posibilă extindere a controlului statului sunt mari, iar riscul ca aceasta să submineze și mai mult inițiativele private, care sunt cruciale pentru progresul economic, este unul real.
„Statul Gras și umilirea antreprenorilorDupă ce i-am citit proiectul electoral, am realizat că Marcel Ciolacu pregătește programul „Ultima plasă”. Acest om continuă să ignore realitatea de zi cu zi a sute de mii de antreprenori români și contribuția crucială a economiei private la bunăstarea țării. În discursul său de astăzi, probabil învățat la meditații, a reușit performanța de a face doar două referiri vagi la antreprenoriat, dar mesajul său rămâne clar: un stat tot mai mare și mai împovărător. Așa zisul program al lui Marcel Ciolacu nu are alură de program prezidențial, fiind construit pentru un premier dornic de putere, deoarece propune extinderea controlului statului, în loc să fie sprijinit sectorul privat, care generează peste 80% din PIB și asigură milioane de locuri de muncă.Nimic despre susținerea reală a antreprenorilor, nimic despre facilități fiscale pentru cei care creează valoare, doar o tentativă de a controla și mai mult totul, de la afaceri până la viața cetățenilor. În mod interesant, Ciolacu evită să clarifice poziția sa asupra cotei progresive – poate pentru că știe că PNL va guverna și va menține cota unică, singura care garantează echitate și predictibilitate pentru mediul de afaceri.România nu se poate dezvolta cu un stat hipertrofiat, ci doar cu o economie privată puternică, iar viitorul nu este cel al etatismului, ci al libertății economice și al antreprenorilor curajoși”, a sceis Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook.Senatoarea Nicoleta Pauliuc compară discursul lui Ciolacu cu volumul „Povești nemuritoare”: „Este evident că nu știe clar care sunt atribuţiile Preşedintelui ţării”