„Ne consultăm cu aliaţii şi partenerii noştri cu privire la implicaţiile unei astfel de mişcări dramatice”, a declarat ambasadorul adjunct al SUA la ONU, Robert Wood, în faţa celor 15 membri ai Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Rusia a invadat Ucraina vecină în februarie 2022.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Coreea de Nord că se pregăteşte să trimită 10 000 de soldaţi în Rusia. Ambasadorul Ucrainei la ONU, Sergiy Kyslytsya, a declarat luni în Consiliul de Securitate: „Aceste trupe sunt aşteptate să fie gata de război împotriva Ucrainei până la 1 noiembrie”.
Agenţia de spionaj a Coreei de Sud a declarat săptămâna trecută că Coreea de Nord a trimis 1 500 de soldaţi ai forţelor speciale în Orientul Îndepărtat al Rusiei pentru a se antrena şi a se aclimatiza la baze militare şi că este probabil ca aceştia să fie desfăşuraţi pentru luptă în Ucraina.
„Dacă este adevărat, acest lucru marchează o evoluţie periculoasă şi extrem de îngrijorătoare şi o aprofundare evidentă a relaţiei militare dintre RPDC şi Rusia”, a declarat Wood despre rapoarte, folosind numele formal al Coreei de Nord – Republica Populară Democrată Coreeană. Kremlinul a refuzat luni să răspundă direct la întrebarea dacă trupele nord-coreene vor lupta în Ucraina, dar purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că cooperarea Moscovei cu Pyongyangul nu este îndreptată împotriva ţărilor terţe.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a acuzat ţările occidentale că sunt „distrase de vehicularea unor sperietori cu bau-bau iranieni, chinezi şi coreeni, fiecare dintre acestea fiind mai absurdă decât cea precedentă”. Ambasadorul britanic la ONU, Barbara Woodward, a declarat că este „foarte probabil” ca Coreea de Nord să trimită trupe.
„Se pare că, cu cât (preşedintelui rus Vladimir) Putin îi este mai greu să recruteze ruşi pentru a fi carne de tun, cu atât este mai dispus să se bazeze pe RPDC în războiul său ilegal”, a spus ea. „Putem fi siguri că liderii RPDC vor cere în schimb un preţ ridicat din partea Rusiei”, a spus oficialul.