Andrea, protagonistul acestei povestiri tragice de dragoste, a apărut recent în emisiunea „Le Iene” de pe canalul Italia Uno, unde a dezvăluit că a fost păgubit cu zeci de mii de euro de către Mihaela, femeia cu care își imagina un viitor împreună. Potrivit informațiilor obținute, există cel puțin alți doi bărbați care au fost înșelați în mod similar.
Promisiuni false și manipulare emoțională au marcat relația lor. Andrea și Mihaela s-au întâlnit într-un club din Lugano, unde românca lucra ca escortă. Îndrăgostit și convins că va petrece restul vieții alături de ea, italianul a decis să vândă casa sa pentru 45.000 de euro, oferindu-i Mihaelei toți banii pentru a putea locui împreună în România.
Ea i-a promis că se vor muta împreună în Focșani, unde planificau să deschidă un bar. Totuși, după ce au călătorit împreună în România, Mihaela a evitat să-l prezinte familiei sale și l-a trimis înapoi în Italia, susținând că este „prea devreme” pentru această etapă.
Viața italianului a fost distrusă atât financiar, cât și emoțional. Odată ajuns înapoi în Italia, fără locuință și fără un loc de muncă, bărbatul a fost nevoit să doarmă în mașină și a fost găzduit de prieteni. Între timp, Mihaela continua să îi solicite bani pentru o afacere pe care o prezenta ca fiind promițătoare, reușind să-i transfere încă 8.000 de euro – o sumă pe care o ceruse ca avans de la statul italian pentru șomaj, pe care italianul spera să o folosească pentru a investi în afacerea lor comună.
Cererile de bani din partea Mihaelei nu s-au oprit aici, iar Andrea a ajuns să-i trimită într-o serie de tranșe mici, acumulând în total aproximativ 20.000 de euro. Însă, atunci când momentul mutării împreună părea să se apropie, Mihaela i-a dat o veste devastatoare: bunica ei era grav bolnavă, iar mai apoi, tatăl ei a fost diagnosticat cu o tumoră. Aceasta a fost ultima sa cerere de ajutor financiar, dar Andrea nu mai avea resursele necesare pentru a o ajuta.
De ce sunt mai stresati copiii de azi? Pedagogii și psihologii explică diferențele dintre generații
După ce și-a dat seama că nu putea obtine mai multe fonduri de la Andrea, Mihaela a dispărut pentru o perioadă, reîntorcându-se mai târziu cu un telefon în care i-a spus că nu mai există nicio soluție, că banii fuseseră cheltuiți și că barul nu mai există. „Nu voi înțelege niciodată de ce în lume există atâta răutate”, a declarat Andrea în emisiunea „Le Iene”. În urma acestor evenimente, Andrea a depus o plângere la autorități și a început să își împărtășească povestea pentru a previne ca alte persoane să cadă în aceleași capcane.
Situația a devenit dramatică atunci când Andrea i-a trimis jurnalistului Luigi Pelazza, care investighează cazul, un mesaj alarmant, în care menționa că se gândea să își pună capăt zilelor. „Mihaela s-a întors să lucreze la un club de noapte și vrea alți bani. Eu leg o frânghie și pun capăt totul aici”, a scris Andrea. Pelazza a acționat imediat, alertând carabinierii, care au intervenit în ultimul moment pentru a-l salva pe bărbat.
Confruntarea finală cu Mihaela în RomâniaPentru a o confrunta pe Mihaela și a obține dovezi suplimentare, jurnaliștii de la „Le Iene” au trimis un complice sub acoperire la clubul de noapte, unde românca lucra. În timpul conversațiilor cu acesta, Mihaela s-a lăudat că deține mai multe magazine de haine în România și că a avut relații cu bărbați bogați, care i-au oferit tot ce și-a dorit, scrie StiriDiaspora. Pe urmele Mihaelei, echipa „Le Iene” a ajuns în Focșani, județul Vrancea, unde au descoperit că aceasta deținea într-adevăr câteva magazine de haine, deschise, conform jurnalistului Pelazza, cu banii obținuți de la bărbații pe care i-a înșelat. Mihaela a refuzat inițial să recunoască faptul că a primit bani de la Andrea, dar, confruntată cu dovezile, a preferat să închidă subiectul, spunând că va rezolva situația cu avocatul.