Fost șef ANF, trimis în judecată: Este acuzat de trafic de influență

Fost șef ANF, trimis în judecată: Este acuzat de trafic de influență

Mihai Sebe, șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în perioada februarie – martie 2024, inculpatul Sebe Mihai, în calitate de șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, prin intermediul inculpatei Nicoleta-Lucia Nae, ar fi pretins și ar fi primit, la date diferite, de la inculpatul P.S.I., administrator și asociat unic al unei societăți comerciale, sumele de 13.000 de euro (echivalent în lei) și 20.000 de lei, pentru a-i determina pe funcționarii publici din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală 3 Alexandria să finalizeze o acțiune de control, fără a reține că societatea comercială respectivă înregistrează obligații fiscale datorate bugetului de stat și fără a sesiza organele de urmărire penală pentru faptele constatate.

„Astfel, sumele respective ar fi fost date și pentru ca inculpatul Sebe Mihai să-i determine pe funcționarii ANAF să finalizeze acțiunea de control fără a calcula și fără a stabili unui prejudiciu adus bugetului de stat, precum și pentru a-l determina pe funcționarul public din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Giurgiu – Inspecția Muncii să finalizeze o acțiune de control fără ca inculpatul P.S.I. să mai depună la I.T.M. Giurgiu și la Inspecția Muncii documentele solicitate și pentru ca societății comerciale respective să-i fie aplicată cea mai mică sancțiune contravențională. În perioada aprilie – mai 2024, inculpatul Sebe Mihai, în calitatea menționată anterior, prin intermediul inculpatei Nae Nicoleta-Lucia, ar fi pretins suma de 15.000 de euro de la inculpatul C.E.G., reprezentant în fapt al unei societăți comerciale, din care ar fi primit suma de 6.250 euro, pentru a-i determina pe funcționarii publici din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală să nu dispună măsurile legale care se impuneau cu ocazia unui control efectuat la societatea respectivă și să nu fie sesizate organele de urmărire penală pentru faptele constatate”, transmite DNA.

 În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 115.743,72 lei existentă în contul bancar deschis de ANABI, ce aparține inculpatului Mihai Sebe.Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu cu propunerea de a se menține măsura arestului la domiciliu și măsura asiguratorie dispusă în cauză. 

Anterior, pe parcursul urmăririi penale, s-au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu trei inculpați. Este vorba despre Nicoleta Lucia Nae, consilier superior în cadrul Serviciului Fiscal Orășenesc Bolintin Vale, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la trafic de influență. În prezența apărătorului ales, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, respectiv un an închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 6.224 lei, existentă în contul bancar deschis de ANABI, ce aparține inculpatei Nicoleta-Lucia Nae.

S-a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției și cu inculpații P.S.I. și C.E.G., oameni de afaceri, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea a câte unei infracțiuni de cumpărare de influență. În prezența apărătorilor aleși, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și au fost de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, respectiv un an și 6 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi aleși în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Toți cei trei inculpați care au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției au fost obligați la prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunității, pe câte o perioadă de 60 de zile.

Dosarele de urmărire penală împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției privind pe cei trei inculpați au fost trimise spre judecare Tribunalului Giurgiu, cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *