Polițist prins beat la volan a aranjat cu preotul să-l vorbească de bine în fața judecătorilor

Polițist prins beat la volan a aranjat cu preotul să-l vorbească de bine în fața judecătorilor

Prin buletinul de analiză toxicologică din data de 13.11.2023, medicul din cadrul IML Iași a concluzionat faptul că la prima probă recoltată inculpatul avea o alcoolemie de 1,30 g‰, iar la a doua probă a reieșit o alcoolemie de 1,07 g‰”, au precizat anchetatorii, arată BZI

Oamenii legii au stabilit ce alcoolemie ar fi putut avea polițistul local când s-a urcat la volan.

„În cauză s-a efectuat și o expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, iar cu această ocazie, IML Iași a emis raportul prin care medicul specialist a precizat faptul că în jurul orei 10:00, ora opririi acestuia de către organele de poliție, numitul Mihăiță Cătălin Bârsan ar fi putut avea o alcoolemie de 1.55 g‰. Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut și a declarat că regretă comiterea infracțiunii .

Totodată, inculpatul (…) a depus la dosarul cauzei o caracterizare de la locul de muncă, din care rezultă că este funcționar public în cadrul Primăriei Scânteia, pe funcția de polițist local, că nu a avut niciodată abateri disciplinare, îndeplinindu-și sarcinile de serviciu în mod corespunzător, cât și de la preotul paroh, din care rezultă că incidentul anchetat este unul izolat, iar autorul regretă cele întâmplate…”, au arătat anchetatorii.

În baza rechizitoriului, polițistul local a fost condamnat, însă cu măsura amânării aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 (ani.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *